Arta învățării și a dezvoltării personaleAvantajul tău competitiv
Descriere
În contextul în care informația de calitate este mai valoroasă decât în oricare altă perioadă din istoria umanității, cea mai importantă abilitate pe care ar trebui să o deprindă oricine își dorește să aibă succes este să învețe cum să învețe.
O carte obligatoriu de citit de liderii de orice fel, de cei interesați de dezvoltarea personală, dar și de traineri, profesori sau studenți. Jim Stovall și dr. Ray Hull – personalități din domenii diferite – și-au împletit eforturile și experiența ca să ne explice detaliat o mulțime de subiecte care au legătură cu învățarea și educația: felul în care învățăm, pașii de acțiune, metode noi de învățare, modul în care instruirea permanentă ne ajută să ne îndeplinim obiectivele și importanța învățării continue, pentru o viață lungă și sănătoasă.
„In the end, a person is only known by the impact he or she has on others”.
- Jim Stovall
„Jim Stovall este una dintre cele mai remarcabile și mai inspiraționale figuri ale epocii în care trăim. Exemplul său de viață, care ne arată că poți face lucruri excepționale în pofida unor impedimente pe care alții le-ar considera insurmontabile, este extrem de inspirațional.“
– Steve Forbes
„You don`t begin to live, until you`ve lost everything...I`ve lost everything three or four times. A perfect place to start”.
- Jim Stovall
Jim STOVALL
În ciuda faptului că este nevăzător, Jim Stovall a fost campion olimpic naţional la haltere, un broker de investiţii de mare succes, iar acum este preşedinte al Narrative Television Network. A câştigat mai multe premii Emmy, fiind totodată şi un autor căutat şi un conferenţiar deosebit de activ. Este autorul a peste 30 de cărţi, printre care şi bestsellerul The Ultimate Gift, care a fost ecranizat de către 20th Century Fox într-o peliculă de mare succes cu James Garner şi Abigail Breslin. Trei dintre povestirile sale au fost transformate la rândul lor în filme, iar alte două sunt în curs de apariţie.
Steve Forbes, preşedinte şi CEO al revistei Forbes spune că „Jim Stovall este unul dintre cei mai extraordinari oameni ai vremurilor noastre“.
Datorită eforturilor sale de a face televiziunea mai accesibilă pentru milioane de telespectatori americani nevăzători sau cu probleme de vedere, Comitetul Prezidenţial pentru Oportunităţi Egale l-a ales pe Jim Stovall „Antreprenorul anului“. Jim Stovall a apărut în Wall Street Journal, revista Forbes, USA Today, dar a avut şi apariţii televizate la Good Morning, America, CNN şi CBS Evening News. A primit premiul „International Humanitarian of the Year“, alăturându-li-se lui Jimmy Carter, Nancy Reagan şi Maica Tereza, care au primit la rândul lor această distincție.
Ray H. HULL
Ray H. Hull este posesorul unui doctorat şi profesor în Ştiinţe şi tulburări în comunicare, dar și coordonatorul programului de audiologie, la College of Health Professions, din cadrul Universității de Stat din Wichita. A fost director al Departamentului de dizabilităţi în comunicare în cadrul Universităţii din Colorado de Nord timp de doisprezece ani; a deţinut funcţii administrative în cadrul mai multor facultăți şi a fost responsabil cu revizuirea programei de învățământ universitar atât la UNC, cât şi la Universitatea de Stat din Wichita vreme de opt ani; a fost director de planificare şi bugete pentru biroul prezidenţial pe durata a şapte ani plini de succes în cadrul Universităţii din Colorado de Nord, fiind răspunzător pentru obținerea unor fonduri în valoare de 60 de milioane de dolari; a deţinut posturi administrative atât la Universitatea din Colorado de Nord, la Colegiul pentru Sănătate şi Ştiinţe Umane, la Oficiul Prezidenţial, cât şi la Universitatea de Stat din Wichita; de altfel, a avut deosebit de mult succes în obținerea de granturi, atrăgând fonduri de peste 12 milioane de la bugetul federal.
În 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2007 a fost propus pentru Who’s Who Among America’s Educators. În 2009, a primit premiul President’s Distinguished Service la aceeaşi universitate Wichita. A fost premiat cu Rodenberg Award for Excellence in Teaching din partea Universităţii de Stat din Wichita, College of Health Professions, în 2014.