Editura Amaltea
0 produse - 0 lei Coș

De la simptom la diagnostic în practica medicului de familieEDIȚIE DE LUX (hardcover)

Stoc epuizat

Descriere

Cartea de semiologie elaborată de Prof. Dr. Dumitru Matei, împreună cu colectivul catedrei de medicina familiei de la Universitatea „Carol Davila“ din București, ne atrage atenţia că, chiar dacă unele boli pot avea o lungă perioadă de evoluţie asimptomatică, pentru bolnav, boala începe cu adevărat odată cu apariţia primelor semne și simptome clinice. Iar viitorul bolnavului respectiv va depinde de modul în care medicul de familie, care este medicul de prim contact, va sesiza și va interpreta semnele și simptomele respective.

//

Medicul de familie este cel care trebuie să rezolve toate problemele patologice și existenţiale ale bolnavului cu ajutorul metodelor clinice. Deși, în aparenţă, observaţia, anamneza și examenul fizic al bolnavului au rămas aceleași, datorită marilor progrese ale medicinei moderne, medicul de familie privește astăzi altfel semnele și simptomele.pe care le acuză bolnavul. În calitatea lui de clinician, medicul de familie trebuie să fie un bun semiolog. Primul lucru cu care vine el în contact, în calitatea lui de medic de prim contact, sunt semnele și simptomele bolnavului. Și, plecând de la semnele și simptomele respective, medicul de familie va trebui să ia în cele din urmă cea mai bună decizie de diagnostic și tratament.

/

Așadar, o mare parte din activitatea medicului de familie este consacrată căutării și interpretării semnelor și simptomelor pe care le acuză bolnavul. De aceea, cartea de semiologie pentru medicul de familie atrage atenţia asupra faptului că medicina de familie este o specialitate predominant clinică și medicul de familie este – sau ar trebui să fi e – un mare clinician, de fapt, singurul mare clinician din sistemele de sănătate moderne.


Dumitru MATEI (coord.)

Prof. Dr. Dumitru Matei a fost şeful clinicii Pediatrie din Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu" din București şi şef de disciplină MF, Departamentul V, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", Bucureşti. Autor si coautor a 16 carti publicate, a 181 studii comunicate la congrese nationale si internationale, Prof. Dr. Dumitru Matei a fost membru activ al mai multor societăți medicale si președintele Societății Academice de Medicina Familiei și al comisiei de resort a Ministerului Sănătății.

Editura Amaltéa Fondată 1992
București, România

Tel.: 021 210 4555, 021 210 6522
E-mail: info@amaltea.ro

Copyright © 2024 Editura Amaltéa. Toate drepturile rezervate.