Editura Amaltea
0 produse - 0 lei Coș

OSTEOPOROZA. ASPECTE METABOLICE SI ENDOCRINE

Arhiva

Descriere

Constantin DUMITRACHE

Prof. Dr. Constantin Dumitrache este un nume de referinţă în endocrinologia românească. A fost, pe rând, membru corespondent, membru titular și Vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. Președinte al Asociației de Endocrinologie Clinică din România, a activat în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” încă din anii ’60, iar după accidentul nuclear de la Cernobîl, domnia sa a fost solicitat de Ministerul Sănătății de la acea vreme pentru a găsi o soluție în ceea ce privește combaterea efectelor norului radioactiv asupra românilor.

Cu o bogată activitate didactică, a îndrumat peste 200 de lucrări de diplomă, multiple lucrări de sfârșit de curs de perfecţionare și a condus peste 50 de teze de doctorat.

Daniel GRIGORIE

Conf. Dr. Daniel Grigorie este Șeful Secției de Endocrinologie și Metabolism a Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” din București. Expert în bolile metabolice osoase, este Președintele Societății Române de Osteoporoză și Boli Musculoscheletice, membră cu drepturi depline a Societății Internaționale de Osteoporoză IOF (International Osteoporosis Foundation).

Expert european în boli paratiroidiene (PARAT), expert internațional în hipofosfatemii cronice, a dezvoltat algoritmul FRAX pentru România.

Are o bogată formare internațională: bursă de cercetare în biologie osoasă (University of Umea, Suedia), bursă de cercetare în biologia moleculară a PTH (Masachusetts General Hospital, Harvard Medical School, Boston, SUA), Training in Osteoporoză și Densitometrie Osoasă (Masachusetts General Hospital, Boston, SUA), ca să enumerăm doar câteva din studiile care justifică aprecierea de care se bucură.

Catalina POIANA

Prof. Dr. Cătălina Poiană este medic primar endocrinolog la Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon“, doctor în științe medicale și membru Corespondent al Academiei de Științe Medicale din România. Din 2015 devine Președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar în 2018 preia președenția Societății Române de Endocrinologie.

Membră a numeroase societăți medicale internaționale, printre care European Society of Endocrinology (ESE), American Association of Clinical Endocrinologists (AACE), International Society for Clinical Densitometry (ISCD).

Editura Amaltéa Fondată 1992
București, România

Tel.: 021 210 4555, 021 210 6522
E-mail: info@amaltea.ro

Copyright © 2024 Editura Amaltéa. Toate drepturile rezervate.