Editura Amaltea
0 produse - 0 lei Coș

ULCERUL DUODENAL POSTBULBAR

Număr pagini: 168 Format: 17 x 24 cm
Arhiva

Descriere

Andrei POPOVICI

Prof. Dr. Andrei Popovici a fost șef al Clinicii de Chirurgie generală din Institutul Clinic Fundeni, fiind membru marcant al comunității chirurgicale românești.

A urmat cursurile gimnaziale și liceale la Liceul Dimitrie Cantemir, pe care le-a absolvit în 1953, obținând diploma de merit „Magna Cum Laude“ pe baza căreia a fost admis ca student în anul I al Facultății de Medicină din București.

Pe perioada internatului a activat ca preparator benevol în cadrul catedrei de anatomie, sub îndrumarea Prof. Z. Iagnov, participând la activitatea didactică și elaborarea de lucrări științifice.

În anul 1970 obține titlul de Doctor în medicină cu teza „Hipertensiunea portală presinusoidală“.

În anul 1992 devine conferențiar universitar în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală Fundeni, iar în anul 1996 devine profesor universitar și șeful Clinicii de Chirurgie Generală Fundeni, pe care o conduce până în anul 2002, când se pensionează.

A elaborat numeroase comunicări științifice, articole, capitole de tratate, monografii. A publicat numeroase articole în reviste naționale și internaționale și a fost membru al comitetelor editoriale la revistele „Chirurgia“ și „Archives of the Balkan Medical Union“, precum și membru în conducerea Societății Române de Chirurgie.

Editura Amaltéa Fondată 1992
București, România

Tel.: 021 210 4555, 021 210 6522
E-mail: info@amaltea.ro

Copyright © 2024 Editura Amaltéa. Toate drepturile rezervate.