Autori Joe John DURAN
Joe a crescut într-un Zimbabwe distrus de război, într-o casă violentă, fără stabilitate financiară. La 18 ani a părăsit Africa pentru a vedea lumea. A rătăcit pe tot globul, după care s-a înscris la Universitatea Saint Louis. După absolvire, Joe și-a început cariera financiară ca intern pentru o firmă de investiții, al cărei președinte a și devenit ulterior. Firma se numea Centurion Capital și, mai târziu, în 2001 a fost cumpărată de către General Electric.
Chiar dacă Joe și-a construit întreaga sa carieră dezvoltând o companie care a ajutat oamenii să investească bine, a considerat că nu are grijă de ceea ce conta cu adevărat - nu doar pentru el, ci pentru toți cei care i s-au încredințat. După ce a vândut Centurion, Joe părea că și-a împlinit visul american: avea securitate financiară și un job extraordinar ca președinte al GE Private Asset Management. Când și-a părăsit poziția la GE Private Asset Management, a decis să petreacă doi ani sabatici ani absolvind MBA-uri atât la Universitatea California Berkeley cât și la Universitatea Columbia. În același timp, a intervievat zeci de antreprenori de succes și a scris o carte despre descoperirile sale, în 2002, Start It, Sell It & Make a Mint: 20 Wealth-Creating Secrets for Business Owners. Pornind de la un caz personal, Joe și-a dorit să creeze o companie de consultanță financiară care să ajute oamenii să trăiască mai bine astăzi decât într-un viitor îndepărtat. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi concentrat pe a ajuta oamenii să trăiască bogați și fără regrete, mai degrabă decât să moară bogați și… cu regrete? Din aceste întrebări a apărut United Capital. La 10 ani de la înființare, United Capital are în continuare una dintre cele mai uluitoare povești de succes din industrie (peste 23 de miliarde de dolari în active). Cu toate acestea, Joe ar fi primul care v-ar spune că acest succes nu i se datorează lui. Se datorează faptului că îi pasă profund de construirea unei companii cu oameni pasionați, care au aceeași viziune: aceea de a ajuta oamenii să își îmbunătățească viața, punând adevărul, înțelegerea și disciplina în prim-plan.